cloud
cloud
cloud
cloud
cloud
cloud
featured image

Cum privim peripetiile din vacanta? Le acceptam sau le dosim?

 

La buna regasire dragi mamici de pici! Si bine ati revenit din vacanta! Cred ca oriunde ati ales sa mergeti, experienta de a petrece vara impreuna cu cei dragi, a fost una grozava! Pun pariu ca aveti o sumedenie de amintiri frumoase colectionate! Insa ce facem cu momentele neplacute din vacanta , pe ele unde le indesam? In sertarul cu amintiri din vacanta, alaturi de celelalte pe care invatam astfel sa le apreciem mai mult  sau le ascundem sub pres si nu le mai invocam niciodata? Stiti despre ce vorbesc, asa-i? Da acele momente in care am suferit un accident, in care ne-am simtit rau sau in care am ajuns de la bal la spital. Acele clipe ce par o eternitate, care se agata cu incapatanare de vacantele noastre si tin mortis sa ramana ca o pecete peste amintirile faurite impreuna cu cei dragi!

Noi am avut de toate in aceasta vara cu gemenii nazdravani! Si frumoase si mai putin frumoase! Si desi imi doresc sa nu fi existat decat cele vesele, tot am marcat si momente de tensiune maxima!

In vara aceasta am plecat impreuna cu Robert si Eva la mare si la munte. Sa fie de toate pentru toti! Dar in nici unul dintre locuri nu am ocolit peripetiile.La mare am ajuns la spital, pentru ca Eva varsa tot ce manca. Dupa ceva emotii am rezolvat cu un siropel si multa atentie la mancare si la apa marii, care se pare ca este o cauza serioasa de imbolnavire la copii.La munte insa emotiile au crescut pana la disperare!

Tot Eva, intr-un moment de indepedenta, a cazut pe scarile turnului din Castelul de Lut. Atat de mult mi-am dorit sa vizitez Valea Zanelor, insa asa cu un gust amar am ramas, datorita acestui incident! Efectiv s-a pravalit pe scari, precum se rostogoleste o jucarie de plus! Sa va pot descrie in cuvinte ce am simtit, imi este imposibil!

Cand am auzit strigatul disperat al sotului meu, am crezut ca mi-a inghetat inima! Nu stiam unde sa alerg mai repede si cum sa ma rog mai mult, cu disperare in suflet!

Cand am ajuns am luat-o la piept si am plans cu ea.De teama , de bucurie ca e in viata, de frica sa nu urmeze ceva grav, de ciuda ca s-a intamplat! Am coborat impreuna la rau si am pus gheata local, am spalat-o cu multa apa rece pe fata si am incercat sa raman calma. Faptul ca plangea ma linistea cumva, faptul ca se lovise atat de urat ma ingrozea! Am petrecut restul dupa amiezii acolo, la umbra, urmarind evolutia si miscarile ei, la sfatul medicului. Si zilele urmatoare la fel. Insa teama era si ea prezenta si la fel de vie precum iubirea si grija noastra.

Evolutia Evei a fost una pozitiva, din mare fericire pentru noi toti! Insa pecetea negativa a suferintei, neputintei si temerii ne-a urmarit tot restul vacantei. Pe care am si prelungit-o cu inca doua zile, ca sa ne bucuram mai mult unii de altii. Experienta traita a fost ca un dus rece pentru noi, care am uitat de orice nemultumire inchipuita si am invatat sa traim clipa! Si chiar am reusit sa avem o vacanta memorabila!

De atunci tot incerc sa fac pace cu mine si sa asez intamplarea neplacuta intr-un loc ce i se cuvine.Dar nu reusesc sa o fac sa nu umbreasca intreaga amintire de vacanta. De curand cineva drag mi-a spus ca va trebui sa revenim acolo ca sa cream o amintitre frumoasa, care sa echilibreze emotiile traite. Adica sa nu bag sub pres ci sa imi infrunt temerea si sa nu o las sa ma urmareasca, intristandu-ma.

Voi cum priviti peripetiile din vacante? Va umbresc si acum zambetul cand va amintiti de ele?

 

Cum privim peripetiile din vacanta? Le aceptam sau le dosim?

 

Comentarii

comentarii


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *