Somnul unei mamici de gemeni, dupa primii 3 ani !

 

Acum ceva vreme, stiu sigur ca nu am apucat sa va povestesc, m-am avantat cu entuziasm intr-un proiect nou. Ca orice nou inceput m-a cuprins total si m-a secat de puteri. Dupa 4 luni, atat eu cat mai ales cei de acasa, eram de nerecunoscut! HAOS era cuvantul de ordine! Si atunci am zis STOP ! Dar o sa revin cu un nou articol despre acest subiect, mult prea sensibil pentru orice mama.

Cert este ca cei mici au simtit tot ceea ce eu traiam si au rezonat cu trairile mele. Si au devenit nervosi, suparati, anxiosi, tristi, bolnaviciosi chiar! A fost momentul in care mi-am dat seama ce inseamna sa nu fii multumit cu ceea ce ai. Sa vrei mai mult si mai multe, cu orice pret! Cat de mult conteaza sa apreciezi ceea ce esti si ce ai, sa multumesti si sa TE multumesti cu binecuvantarile vietii : copiii!

Din fericire pentru noi toti, zilele si serile arata acum normal. Fara tipete, graba, presiuni, frustrari sau insomnii. Cu chicoteli si povesti, cu jocuri si intrebari, cu multa joaca si zambete din belsug!Si somnul unei mamici de gemeni, sa stiti, ca nu este diferit de cel al altor mamici. Nu foarte!

La inceput, cand Robert si Eva erau micuti, trezirea era o data pentru amandoi, din 3 in 3 ore. Mai tarziu am incercat sa le mentinem programul in tandem. Si iata ca ne reuseste si in ziua de azi, dupa 3 ani si ceva de gemeneala. Acum insa somnul este mai dulce.

Si nu neaparat pentru ca dormim o noapte intreaga fara treziri, ci mai ales pentru ca acum adormim imbratisati, povestind, invocandu-l pe Mos Ene si lipindu-ne la propriu, unii de altii. Aproape niciodata la timpul stabilit, si inca ne batem capul cu fixarea orelor de somn si mai ales cu respectarea lor. Dar asa imperfecti cum suntem, acum adulmecam fiecare secunda petrecuta impreuna si ne bucuram de acest privilegiu, din plin! Pentru ca sa stiti, somnul cu copii, nu este ca in filme sau ca in pozele de pe net! Asa ca nu va judecati prea aspru pentru colectia de cearcane sau pentru ca nu aveti un zambet impecabil, de la prima ora.

E clar ca in fiecare seara imi propun sa ii adorm si apoi sa mai fur ceva timp si pentru mine. Poate si pentru tati, saracul… Dar cine nu vrea asta?

Acolo cateva randuri dintr-o carte sau sa mai astern altele, scriind ceva. Si de cele mai multe ori ramane doar o promisiune. De ce? Pentru ca nu ma pot dezlipi de respiratiile calde si dulci ale celor mici, asezati de-o parte si de alta a mea. Pentru ca  imi place sa le creionez chipurile angelice, sa le vad micile piepturi ridicandu-se si revenind la loc, ca intr-un vals cu Maria-Sa Somnul, atat de adanc cufundate in vise. Pentru ca imi place sa le miros suvitele rebele, ce in cadere imi mangaie mana amortita, dar pe care nici nu o clintesc de teama de a nu-i trezi! Sau poate de a nu spulbera reveria care ma cuprinde? Nu stiu sigur, dar cert este ca nu ma misc! Abia daca respir 🙂

Si cu gandul la cat de fericita sunt ca ii am, ca sunt atat de strasnici, ca am putut sa creez ceva atat de minunat, in cele mai mici detalii, adorm invaluita de dulce, dragoste si caldura. La dublu! Si as putea spune ca acum dorm mai putin decat inainte, cand erau Robert si Eva mai mici. Pentru ca uneori chiar imi iese faza cu cititul, daca imi pun cartea sub perna, ca sa nu fiu nevoita sa ma misc prea mult. Si nu imi vine sa ma mai opresc, pana in miez de noapte.

Dar, la drept vorbind, parca dupa 3 ani nici oboseala nu mai este aceeasi! Iar bucuria si implinirea sunt cel putin duble. Aproape ca imi sparg pieptul in miez de noapte! Parca se misca o data cu mine, cum spune Eva cand isi asculta atenta bataile inimii.

Emotie este cuvantul de ordine atunci cand casa iti este inundata de gemeni si orice colt respira doua copilarii intr-una singura! Chiar si in negura noptii, in care contrar asteptarilor, nu dormi la dublu 🙂

 

sursa foto : www.pinterest.com

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *