La buna regasire dragi mamici de pici!Sper ca toate inceputurile v-au gasit bine, cu zambetul pe buze! Eu am disparut din „peisaj” o perioada, pentru ca toamna a semanat multa noutate si in viata noastra. Dupa ce m-am dedicat ultimilor 3 ani gemenilor iubiti, 1 septembrie m-a gasit in campul muncii…evident cu tot cu Robert si Eva!Care alaturi si impreuna cu mine au inceput si ei un nou capitol : gradinita! Asa ca in prezent lucram la pasaportul care ne va calauzi in lumea copilariei, pe toti 3!
Am ales sa incep lucrul alaturi de niste oameni plini de sentimente frumoase, dedicati a ceea ce fac, cu care mi-am dorit sa colaborez.Proiectul lor este nascut din iubire pentru copii si pasiune pentru educatie, asa ca e lesne de inteles de ce am acceptat sa avem un drum comun.Insa ca orice nou inceput, este inca greu pentru mine.Sa asimilez informatiile, sa ma supun unui program impus, sa pot inmagazina ceva energie si pentru finalul de zi, cand incepe de fapt ziua de munca de acasa. Sincer nu credeam ca imi va fi atat de greu, insa realitatea de zi cu zi imi dovedeste contrariul!
Am lasat in urma 3 ani frumosi, in care ne-am avut unii pe altii exclusiv. Ne-am jucat, am invatat si ne-am bucurat de libertate! Sa inchid usa atat de repede peste aceasta perioada, pentru ca o alta bate frenetic la fereastra, imi pare un pic cam prematur. Pot intelege ca exista etape, insa rupturile bruste de ritm sunt atat de naucitoare!
Acum diminetile sunt haotice, cu mic dejun la volan(pentru mine cel putin), haine imprastiate si o agitatie nefireasca in jur, urmate de un real maraton in trafic, pentru a ajunge la timp. Dupa-amiezile sunt un pic mai relaxante, pana ajung efectiv acasa, cand incepe curatenia si toate cate se desprind din peisaj mai apoi : masa, spalat, pregatiri de a doua zi, baie, curat si daca mai ramane niscaiva timp, adorm de cele mai multe ori in fata planificarilor. Va suna cunoscut pana aici? Pun pariu ca ati trecut pe aici, macar o data in viata! Nu mai suntem la fel de veseli, de constienti unii de altii, de relaxati.Totul in jur este tensionat ca sa ne putem incadra intr-un program, „sa fim in rand cu lumea”. Si daca lumea nu ma place asa cum sunt acum? Daca eu nu ma plac asa, ce fac? Daca cei mici se vor indeparta, pentru ca nu le voi mai acorda aceeasi atentie?
Partea buna este ca Robert si Eva s-au acomodat destul de bine cu ideea de gradinita. Cel putin pentru moment.Mai sunt clipe in care ii simt suparati, refuza sa mearga si vor sa stam impreuna acasa, ca si pana acum.Si atunci ma intreb cu adevarat, daca am procedat bine inrolandu-ma din nou.
Oamenii de acolo, activitatile frumoase pe care le desfasoara impreuna cu doamna educatoare, faptul ca zburda prin aer liber de 2 ori pe zi, le hranesc curiozitatea si dorinta de a mai vrea totusi sa incerce inca o zi. Si inca una si se termina saptamana 🙂 Acum abia asteptam ziua de vineri, de parca pana acum nici nu am stiu de existenta ei!
Asadar cu asta mi-am incarcat timpul, cata vreme am disparut cu tot cu vocea mea. Si inca ma acomodez cu ideea, incercand sa gasesc echilibrul perfect. Sa nu fie resimtite schimbarile majore si totusi sa ne strecuram cumva si noi in peisaj. Noroc de un sot rabdator si a toate intelegator! El inca asteapta sa treaca timpul, ca sa avem si raspunsurile la dileme. El crede in noi si eu stiu ca ne va sprijini neconditionat!
La voi cum a fost? Ce ati ales sa faceti dupa concediu de crestere copil? Si mai ales cum ati stiut ca ati ales drumul cel bun? Ati simtit vreun moment ca aveti un pasaport de gradinita expirat?
